top of page

Baltagul de Ioan Slavici - caracterizare

Considerat una dintre cele mai reușite scrieri sadoveniene, "Baltagul" a apărut în anul 1930. Încă de la publicarea sa, criticii literari au remarcat profunzimea și diversitatea tematică, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al inițierii, al familiei sau chiar un roman cu intrigă polițistă.

În primul rând, acesta dezvăluie o viziune tradițională datorită faptului că promovează universul arhaic în care primează credințele și tradițiile. Se exprimă p anumită reticență față de civilizație, existând numeroase elemente folclorice și mitice. Textul are legătură cu balada "Miorița", din care preia și mottoul "Stăpâne, stăpâne,/ mai cheamă-ți și un câine". Între roman și baladă exista asemănări privind motivele epice: cel al complotului și al transhumanței. De asemenea, criticul literar Alexandru Paleologu a găsit asemănări între roman și un mit egiptean, cel al lui Osiris, ucis de fratele lui și vindecat de Isis. Vitoria Lipan coboară în prăpastie, refăcând trupul dezmembrat al lui Nechifor, existând o analogie între aceasta și Isis. Zeul va fi răzbunat de fiul său Horus (Gheorghiță), cu ajutorul câinelui Anubis (Lupu), în același timp, coborârea în prăpastie are drept corespondent în plan mitologic coborârea în Infern a lui Orfeu.

                  Romanul are și un caracter monografic, deoarece sunt reprezentate tradițiile, obiceiurile, credințele muntenilor desfășurate după legi nescrise. Există în toate o rânduiala de la care oamenii nu se abat și o impresionantă legătură între individ și cosmos. Muntenii știu să citească semnele naturii - Argatul Mitrea, de pildă, își aduce animalele acasă fiindcă a văzut dumbrăvencile urcând spre soare și un nour negru trecând peste Ceahlău: "semn de vreme rea". Apoi, în călătoriile ei Vitoria se orientează după vânt și după soare, stările ei fiind în consonanță cu natura.

                  În al doilea rând, din punct de vedere tematic, textul este deosebit de complex. Acesta abordează tema vieții și a morții, a iubirii, a familiei, care este văzută dintr-o perspectivă aproape mistică. Relațiile dintre membrii familiei și ai comunității sunt supuse forței divine, care impune o rânduială în toate. Titlul are valoare simbolică, deoarece baltagul - secure cu două tăișuri - devine un motiv al căutării adevărului care se întoarce împotriva rău - făcătorilor. Acesta este atât arma crimei, cât și arma dreptății.

                    Perspectiva narativă adoptată în incipitul romanului este construită pe un principiu telescopic. Legenda darurilor cu care au fost înzestrate neamurile, auzită de Nechifor Lipan de la un baci înțelept, este evocată de Vitoria Lipan, în timp ce stă pe prispă și toarce. Treptat, după evocarea unor dialoguri cu tâlc între Vitoria și soțul său, perspectiva narativă se schimbă, făcând loc unui narator omniscient și omniprezent, care relatează la persoana a III-a, pe un ton neutru.

                     În al treilea rând, timpul și spațiul creează impresia de veridicitate. Acțiunea se desfășoară pe la începutul secolului al XX-lea moment de apariție și de dezvoltare a relațiilor capitaliste. Ca timp mitic, evenimentele debutează pe la Sfântul Andrei, cândVitoria Lipan conștientizează întârzierea soțului. Indicii spațiali - Călugăreni, Cruci, Fărcașu, Piatra-Neamț, Vatra Dornei - plasează acțiunea în zona de munte a Moldovei, făcând căutările și mai dificile.

Conflictele în jurul cărora se construiește acțiunea - exterioare și interioare - susțin caracterul de roman al operei. În plan exterior, Vitoria Lipan se confruntă cu indiferența autorităților și cu presupușii asasini - Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Conflictul interior surptinde frământările muntencei provocate de întârzierea soțului, plecat după oi la dornă. Cele 17 capitole dezvăluie cercetările protagonistei, "care nu se dă în lături de la greutăți până nu dezleagă firul întâmplărilor".

                     Ca statut social, Vitoria Lipan este o munteancă din Măgura - Tarcăului, soția unui oier - Nechifor Lipan - cu care are doi copii: Gheorghiță și Minodora și cu care a întemeiat o gospodărie frumoasă, fiind oameni de frunte în satul lor. Potrivit familiei tradiționale bărbatul este plecat cu oile, iar soția rămâne să conducă toată gospodăria.

                     Din punct de vedere psihologic, este o femeie puternică, hotărâtă ("N-am să am hodină cum nu are apa Tarcăului până nu l-oi găsi pe Nechifor"), curajoasă cu un simț al intuiției foarte dezvoltat. Știind că destinului nu i te poți împotrivi, se supune, ca toți muntenii, legilor nescrise și se zbate să respecte rânduielile străvechi.

                     Ca statut moral, este o munteancă onestă, care nu se lasă până nu descoperă firul întâmplărilor și adevărul. Ea îl îndeamnă pe Gheorghiță să săvârșească dreptatea: "Cred că pe baltag este scris sânge și acesta este omul care l-a omorât pe tatu-tău". Aparținând lumii arhaice, Vitoria transmite copiilor respectul față de tradiții și este refractară la noutățile civilizației, așa cum se poate afirma din afirmațiile ei: "În tren ești olog, mut și chior".

                   Portretul eroinei se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și prin mijloace de caracterizare indirectă. La începutul romanului, într-o manieră tipic realistă i se realizează un portret fizic, cu accent pe fizionomia care scoate în evidență frământările lăuntrice: "Ochii eu căprui, în care se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe".

                   Portretul moral se dezvăluie mai întâi în mod direct din cuvintele naratorului care insistă asupra tăriei de caracter a femeii. Prin autocaracterizare, se consideră o femeie simplă:"deși-s femeie proastă eu te cetesc pe tine". Fiul ei, Gheorghiță, este impresionat de perspicacitatea pe care o are:"Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare, ghicește gândul omului".

                   Faptele, vorbele, gândurile și relația cu celelalte personaje îi completează portretul cu alte elemente. Aceasta poate fi privită din trei ipostaze: ca soție, ca mamă și ca munteancă. Indiferent de postura în care se găsește, iubirea, devotamentul, inteligența și intuiția reflectă caracterul ei puternic. În relația cu soțul se manifestă iubitoare, căci dragostea lor a rămas ca în tinerețe, "deși au copii mari cât dânșii". Când baba Maranda sugerează că ar fi rămas cu una cu ochi verzi, ea știe că nu este adevărat, că se întoarce la ea "ca la apa cea bună".

                    Iubirea poate fi considerată "motorul" care mișcă lumea, care determină conștiința datoriei. Minodora și Gheorghiță sunt rodul iubirii și oglinda părinților, mama zbătându-se să-i crească pentru a respecta tradițiile. Pe fată o inițiază cu severitate în datoriile zilnice de viitoare nevastă la casa ei și este strunită să respecte regulile până în cele mai mici detalii. Educația lui Gheorghiță urmărește pregătirea lui pentru rolul de cap al familiei. Față de el pare blândă, deoarece acesta urmează rolul lor de viață, este un sprijin de nădejde al familiei.

                   Ipostaza de munteancă poate fi considerată un corolar al tuturor celorlalte ipostaze, deoarece femeia dovedește o voință de neclintit în lupta pentru descoperirea adevărului și pentru păstrarea rânduielilor. Femeie puternică, știe că destinului nu i te poți împotrivi, că viața trebuie trăită așa cum ne-a fost dată. Are o putere interioară care o ajută să treacă peste toate dificultățile.

                    Trăsăturile dominante ale muntencei sunt voința de a păstra ordinea străveche, capacitatea de a iubi, forța de a duce la bun sfârșit lucrurile.

                    Una dintre scenele reprezentative pentru ambiția muntencei de a-și crește copii în spiritul tradițiilor străvechi este discuția cu Minodora pe care nu o lasă să se modernizeze: "Îți dau eu ție coc, valț, bluză. Nici eu nici bunică-ta nu am știut de unele ca astea și în legea noastră trebuie să trăiești și tu". Cel mai bun viitor pentru fată este căsătoria cu un tânăr vrednic care are casă mare și oi multe în munte.

                     O altă scenă importantă în care Vitoria dovedește respect față de tradiția este cea de la înmormântare: ea angajează bocitoare, dă o găină peste groapă, pune bani în sicriu pentru ca mortul să plătească la vămile văzduhului, organizează pomana din cimitir. Toate acestea au loc pentru a putea asigura odihna veșnică a sufletului celui dispărut. În final, după ce l-a înmormântat creștinește se simte împăcată și este pregătită să reia lucrurile de unde au rămas.

                     În opinia mea, Vitoria Lipan este o munteancă puternică, hotărâtă, iubitoare, ambițioasă, inteligentă și perspicace. Traseul ei urmează pas cu pas drumul lui Nechifor Lipan ce o conduce la descoperirea criminalilor într-un demers care îndreptățește cuvintele lui George Călinescu:"Vitoria Lipan este un Hamlet feminin". Aceasta a fost asemănată și cu Antigona fiindcă s-a zbătut ca sufletul lui Nechifor să-și găsească liniștea în ordinea cosmică.

1,709 views0 comments

Recent Posts

See All

Baltagul de Mihail Sadoveanu - temă și viziune

Tradiționalismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică. având rădăcini în tradiționalismul antebelic, reprezentat de două curente specific românești: sămănătorismul și poporanismul

Moara cu noroc de Ioan Slavici - caracterizare

Publicată în anul 1881, în volumul "Novele din popor", moara cu noroc scoate în evidență viziunea realistă a cititorului asupra satului ardelenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tabloul de viaț

Moara cu noroc de Ioan Slavici - temă și viziune

Nuvela este o specie a genului epic, situată ca întindere între schiță și roman, cu un conflict concentrat, cu accent pe evoluția personajului, nu pe acțiune. În plus, în nuvela psihologică se dezvălu

bottom of page