Nuvela este o specie a genului epic, situată ca întindere între schiță și roman, cu un conflict concentrat, cu accent pe evoluția personajului, nu pe acțiune. În plus, în nuvela psihologică se dezvăluie trăirile personajelor care au o conștiință zbuciumată, suferind transformări morale și comportamentale redate prin mijloace de analiză psihologică. Publicată în anul 1881, în volumul "Novele din popor", "Moara cu noros" este o nuvelă realistă de analiză psihologică surprinzând, ca de altfel întreg volumul din care face parte continua degradare a vieții satului.
În primul rând, aceasta scoate în evidență viziunea realistă a scriitorului asupra satului ardelenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tabloul de viață este realizat veridic, efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vieții. Personajele sunt credibile, surprinse în evoluția lor pe treptele ierarhiei sociale. De exemplu, Ghiță, protagonistul este cizmarul sărac care, pentru a duce o viață mai bună, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Acțiunea este plasată într-un spațiu real, transilvănean, marcat prin toponime precum "Ineu", "Arad", "Oradea", "Munții Bihorului". Toate acestea creează impresia de veridicitate. De asemenea, existența unui narator omniscient și omniprezent, predominant obiectiv, face posibilă încadrarea textului în realism. Totuși, bătrâna poate fi considerată un alterego al naratorului prin intervențiile simetrice din incipit și din final. Vorbele bătrânei concentrează mesajul nuvelei și dau glas concepției tradiționale potrivit căreia omul trebuie să se mulțumească cu ce are: "Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit" - incipitul; "Simțeam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dată" - finalul.
Pe lângă aceste elemente a lui Ghiță pentru bani. Complexitatea textului este dată de faptul că regăsim și elemente clasice și romantice. De exemplu, structura riguroasă a discursului narativ, împărțit în 17 capitole și încadrat de vorbele bătrânei este o trăsătură a clasicismului, iar demonismul personajului Lică, ilustrat de profanarea bisericii și de momentul în care se omoară sunt trăsături specifice curentului romantic.
În al doilea rând, nuvela "Moara cu noroc" abordează tema familiei tradiționale, pe care o subsumează temei destinului și o pune sub semnul dramei comunicării. Tematica foarte complexă poate fi abordată din trei perspective: din perspectiva socială, textul prezintă încercările lui Ghiță de a-și schimba statutul; din perspectivă moralizatoare, acesta dezvăluie consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire, iar ca abordare psihologică, opera aduce în prim-plan conflictul interior trăit de personajul principal care, dornic de prosperitate materială, își pierde pe rând încrederea în sine și în semeni.
Titlul nuvelei fixează toposul, însă are și valoare simbolică fiind, în același timp și ironic. Norocul așteptat se dovedește a fi nenoroc din cauza abordării greșite a destinului. substantivul "moară" capătă o semnificație ascunsă, în locul morii care macină bucate necesare traiului, aflându-se de fapt o cârciumă. Moara cea veche a rămas în paragină, semn că nu mai este de folos într-o lume centrată pe alte valori iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei "macină" destinele umane.
În al treilea rând, secvențele descriptive și reperele temporale au valoare simbolică, anticipând evenimente tragice. Astfel, locurile sunt pustii, întunecate și rele", iar moara a rămas cu lopețile "rupte" și "acoperământul ciuruit". În fața morii te întâmpină cinci cruci: "două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar, semne care îl vestesc pe drumeț că locul e binecuvântat". Această ultimă frază apare ca o ironie, crucile prefigurând de fapt moartea. Coordonatele temporale sugerează modu în care locul se purifică de rău, nu întâmplător, incendiul de la moară având loc în noaptea de Paști, când apa și focul alungă tot ce este rău.
Caracterul de nuvelă al textului este susținut și la nivelul conflictelor exterioare și interioare. Primele se manifestă între Ghiță și Lică Sămădăul, între el și jandarmul Pintea și chiar între protagonist și Ana, soția sa. Extrem de bine conturat este conflictul interior trăit de personajul acre se zbate între două căi: una simbolizată de Ana - familia, iubirea - iar cealaltă de către Lică Sămădăul - bogăția, atracția malefică a banului.
Debutul conflictului interior în constituie apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor din zonă, un personaj ciudat, care perturbă echilibrul familiei și are un comportament de stăpân. Atras de bani, Ghiță va deveni complicele lui, ceea ce în va duce la pierzanie.
În al patrulea rând, complexitatea personajului principal și accentuarea evoluției acestuia sunt argumente esențiale pentru încadrarea textului în rândul operelor psihologice. Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite cu atenție și sunt redate direct de către narator, de către alte personaje, de către el însăși sau indirect prin fapte și vorbe.
Una dintre cele mai elocvente modalități de caracterizare a protagonistului este relația sa cu celelalte personaje, în special cu ana, soția sa. Pusă la început sub semnul iubirii sincere, dar și al autorității masculine specifice familiei de tip patriarhal, imaginea raporturilor dintre cei doi soți este una tipic tradițională. La început între ei există armonie, deoarece bărbatul apreciază nu numai frumusețea soției, ci și înțelepciunea ei, dar în timp relația se deteriorează, fapt redat din perspectiva Anei, care observă modificările comportamentale și afective ale lui Ghiță: "Simțea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat". El devine tot mai ursuz și mai impulsiv provocând teamă și îndepărtându-se de familie pe care o percepea ca pe o piedică în calea îmbogățirii: "Avea însă nevastă și copii și nu pitea să facă ce-i place". Dacă la început o considera pe Ana "înțeleaptă" și "așezată", ajunge să spună că este "ușoară la minte și nu pricepe nimic". Conflictul din interiorul cuplului devine mai acut, căci Ana își pierde încrederea în Ghiță, în urma comportamentului ciudat al acestuia și îl consideră muiere în haine bărbătești, ea ajunge să-i cedeze lui Lică, fapt ce îi pecetluiește soarta. Astfel, eșecul familiei este în mare parte un eșec al comunicării, cauzat de nesinceritate și un orgoliu masculin.
În opinia mea, drama lui Ghiță este provocată de alegerile greșite pe acre le face, deoarece nu dorința de a avea mai mult este condamnată de scriitor, ci goana după bani devenită o patimă șă nelegiuirile pe care acesta le aduce. Fiindcă încalcă toate normele morale, Ghiță se distruge pe sine și îi distruge pe cei dragi. Finalul demonstrează că cei care se abat de la calea cea dreaptă nu pot scăpa nepedepsiți, evidentă fiind viziunea realist - moralizatoare a scriitorului.
În concluzie, prin toate cele prezentate mai sus, textul "Moara cu noroc" se dovedește a fi o veritabilă nuvelă de factură realistă.