Moara cu noroc de Ioan Slavici - caracterizare

  Publicată în anul 1881, în volumul "Novele din popor", moara cu noroc scoate în evidență viziunea realistă a cititorului asupra satului ardelenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tabloul de viață este realizat veridic, efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vieții. Personajele sunt credibile, surprinse în evoluția lor pe treptele ierarhiei sociale. De exemplu, Ghiță, protagonistul este cizmarul sărac, care, pentru a duce o viață mai bună, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Acțiunea este plasată într-un spațiu real, transilvănean, marcat prin toponime precum Ineu, Arad, Oradea, Munții Bihorului. toate acestea, creează impresia de veridicitate.

                   De asemenea, existența unui narator omniscient și omniprezent, predominant obiectiv, face posibilă încadrarea textului în estetica realismului. Totuși, bătrâna poate fi considerată un alterego al naratorului prin intervențiile simetrice din incipit și din final. Vorbele acesteia concentrează mesajul nuvelei și dau glas concepției tradiționale potrivit căreia omul trebuie să se mulțumească cu ce are: "omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit" - incipitul; "Simțeam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dată" - finalul.

                   "Moara cu noroc" abordează tema familiei tradiționale, pe care o subsumează temei destinului și o pune sub semnul dramei comunicării. Titlul fixează toposul, însă are și valoare simbolică, fiind în același timp ironic. Norocul așteptat se dovedește a fi nenoroc, din cauza abordării greșite a destinului. substantivul "moară" capătă o semnificație ascunsă, în locul morii care macină bucate necesare traiului, aflându-se de fapt o cârciumă. Moara cea veche a rămas în paragină, semn că nu mai este de folos într-o lume centrată pe alte valori iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei, macină destinele oamenilor.

                  Considerat cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, Ghiță are un destin trist, demonstrând că dorința de îmbogățire are consecințe nefaste. Ca statut social se încadrează în tipologia omului sărac, nemulțumit de soarta sa. Ela re familie (soția, un copil și soacra), alături de care trăiește modest și de aceea se hotărăște să ia în arendă cârciuma Moara cu noroc. Se gândește să stea acolo câțiva ani să facă bani, apoi să se întoarcă în sat. Ca statut psihologic, acesta suferă numeroase transformări. La început, se dovedește un om echilibrat, cumsecade, blând, harnic și iubitor. După apariția lui Lică Sămădăul devine nesigur, irascibil, ursuz și violent. trăiește un conflict interior extrem de puternic care îi distruge personalitatea. Ca statut moral, Ghiță se schimbă dintr-un om cinstit, într-unul necinstit, complice la nelegiuiri și crime.

                   Portretul complex al acestuia se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și prin mijloace de caracterizare indirectă. La început, dialog dintre el și soacră scoate în evidență autoritatea bărbatului în familia tradițională și câteva trăsături ale lui Ghiță: este hotărât, întreprinzător și dinamic. După mutarea la moară, Ghiță își dovedește sociabilitatea, căci oamenii spuneau că merg la el, nu la moară. Naratorul dezvăluie, prin intermediul stilului indirect liber, noua percepție a bătrânei asupra ginerelui: "Chiar și bătrâna era mulțumită că avea un ginere harnic, o fată norocoasă ș doi nepoței sprinteni, iar sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut bine".

                  Apariția lui Lică Sămădăul, cu atitudinea lui autoritară, îl descumpănește pe Ghiță acre devine tot mai neliniștit. Dându-și seama că Lică este un om rău și primejdios, încearcă să fie precaut: Merge la Arad, își mai cumpără doi câini, două pistoale și își mia angajează o slugă, pe Marți: "Un ungur înalt ca un brad". Fiind totuși o fire slabă, nu poate rezista tentației îmbogățirii, ajungând chiar să regrete că "are nevastă și copii și nu poate să facă ce-i place alături de Lică".  

                   Personajul are momente în care conștientizează decăderea sa și se autocaracterizează: "Sărmanilor mei copii, tatăl vostru este un ticălos". Alteori, își găsește scuze: "Ce să fac dacă asa m-a lăsat Dumnezeu? Nici cocoșatul nu e vinovat că are cocoașă în spinare".

                   Dezumanizarea personajului urmează un traseu sinuos, cu multe ezitări și frământări. Acesta se zbate între două căi: una simbolizată de Ana (familia, iubirea), cealaltă de Lică sămădăul (atracția malefică a banului). Dintre scenele reprezentative pentru transformarea sa morală și comportamentală pot fi amintite una dintre discuțiile cu ana, soția sa, imediat după prima plecare a sămădăului de la moară și finalul. La început între cei doi soți exista armonie, căci bărbatul apreciază nu doar frumusețea soției ("Ana era tânără și frumoasă, era sprintenă și mlădioasă"), ci și înțelepciunea sa: "Ana era înțeleaptă și așezată". După prima plecare a sămădăului de la moară, Ghiță, "îi ascunde nevestei pentru prima dată gândurile negre care îl cuprinseseră". Din acest moment va începe decăderea personajului și înstrăinarea celor doi soți. Ana observă în timp modificările comportamentale și afective ale soțului ("Simțea că de ceva vreme bărbatul ei s-a schimbat"), încearcă să restabilească armonia de altădată, dar nu reușește. Ghiță "devine tot mai ursuz, se aprindea pentru ori și ce lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte și râdea în hohot, încât își venea să te sperii de el". Ajunge chiar să-i spună soției "ești ușoară la minte și nu pricepi nimic, sunt cu tine ca fără tine".

                 Scena din final este relevantă în privința dezumanizării lui Ghiță și a înstrăinării celor doi soți. Hotărât să-l trădeze pe Lică, o aruncă pe ana drept momeală în brațele lui în noaptea de Paști. Fiindcă își pierduse încrederea în Ghiță ajunge să-i cedeze lui Lică spunând despre soțul ei că este "muiere în haine bărbătești". Finalul est dramatic, iar eșecul familiei este în mare parte unul al lipsei de comunicare, cauzate de minciună și orgoliu masculin. Crima săvârșită de Ghiță se naște din disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut. La rândul lui este omorât de Răuț din porunca lui Lică care se izbește cu capul de un copac, murind și el. Cei care au săvârșit nelegiuiri, plătesc cu viața.

                Consider că drama familiei este provocată de alegerile greșite ale lui Ghiță, deoarece nu dorința de a acea mia mult este condamnată de scriitor, ci goana după bani devenită o patimă și consecințele ei dramatice. Fiindcă încalcă toate normele normale, Ghiță se distruge pe sine și îi distruge pe cei dragi. Finalul demonstrează că cei care se abat de la calea cea dreaptă nu scapă nepedepsiți, evidentă fiind viziunea realist- moralizatoare a lui Slavici.