Genul dramatic cuprinde toate operele literare scrise cu scopul de a fi jucate pe scenă. Comedia este una dintre speciile acestui gen literar care a apărut în Antichitatea greacă, avându-și originea în serbările dionisiace. Acesta stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparență și esență, iar tipurile de comic ( de situație, de caracter, de limbaj, de nume) dezvăluie viziunea critică la adresa societății.
        Opera "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte din umea contemporană autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Alături de "O noapte furtunoasă","D-ale carnavalului" și "Conu' Leonida față cu reacțiunea", dezvăluie un univers comic în spatele căruia se ascunde tragicul. Personajele care au o trăsătură dominantă de caracter, par niște marionete lipsite de profunzime interioară. In spiritul junimismului, el reprezintă o concretizare ironică a "formelor fără fond" din societatea timpului său. Din acest punct de vedere, viziunea scriitorului este cea a unui critic și moralist.
        În primul rând, caracterul dramatic al operei este evidențiat de folosirea dialogului și a monologului prin care se dezvoltă conflictul și se caracterizează personajele. Textul se structurează în acte si scene ( 4 acte cu număr variabil de scene), iar didascaliile oferă informații precise privind decorul, jocul actorilor și contribuie la caracterizarea directă a personajelor.
        În plus, dintre trăsăturile comediei se remarcă diferența dintre esență
(ceea ce sunt personajele) și aparență (ceea ce vor să pară). În ceea ce privește limbajul, comicul se realizează prin folosirea greșită a unor cuvinte ( "bampir","enteres","foncție","renumerație"), prin utilizarea unor pleonasme, a unor truisme (adevăruri în general valabile:  "O soțietate fără prințipuri, vasăzică că nu le are"), a nonsensurilor ("industria noastră e sublimă, admirabilă chiar, dar lipsește cu desăvârșire") și a ticurilor verbale ("Aveți puțintică răbdare" - Trahanache,  "curat" - Pristanda). Toate acestea evidențiază incultura perjonajelor și provoacă râsul.
        Comicul de nume apare în strânsă relație cu tipologia personajelor și cu trăsăturile lor dominante. De exemplu, numele lui trahanache provine de la "trahana", aluat moale ușor de modelat, ceea ce arată că personajul este abil să se adapteze în orice împrejurare. Numele lui Pristanda își are originea din denumirea unui joc moldovenesc și este pus în relație cu tipologia slugarnicului, căci el "joacă cum cântă alții". Cațavencu este un nume cu dublă proveniență: de la "cață" - persoană rea, bârfitoare, cicălitoare - sau de la  "cațaveică" - haină cu doua fețe - sugerându-se astfel, prefăcătoria personajului.
       Comicul de situație, alături de cel de moravuri, conturează o lume dominată doar de "enteres". Toate principiile morale sunt încălcate la toate nivelurile societății: în politică, țantajul este pe primul loc, în viața de familie, imoralitatea se regâsește prin triunghiul conjugal Zoe - Tipătescu - Trahanache, iar la nivel social predomină minciuna și demagogia.
        În al doilea rând, din punct de vedere tematic textul înfățișează o luptă politică din  "capitala unui județ de munte" în preajma alegerilor pentru Cameră din anul 1883, perioada elctorală fiind aleasă pentru a pune în evidență contrastul dintre esență și apareță.
        Alcătuit dintr-un substantiv și un adjectiv, titlul denumește intriga textului. Pierderea scrisorii de amor creează o situație conflictuală care se amplifică treptat și se rezolvă în final fără regrete majore din partea personajelor. Scrisoarea este importantă, deoarece marchează o intrigă duplicată: alegerea condidatului impus de "centru" este determinată tot de o scrisoare pierdută.
       Specificul textului dramatic impune concentrarea acțiunii, atât ca dutară, cât și ca spațialitate. Acțiunea se desfășoară "în capitala unui județ de munte, în zilele noastre", indicii spațio-temporali dând un caracter de generalitate defectelor criticate, care se regăsesc, din păcate, întotdeauna în politică.
       În al treilea rând, conflictele susțin caracterul dramatic al textului. La baza acestuia, se află un conflict principal de natură politică între gruparea lui trahanache și avocatul Nae Cațavencu, conflict amplificat de cele secundare prin tehnica bulgărelui de zăpadă. După ce scrisoarea pierdută de Zoe devine instrument de șantaj, evenimentele ajung tot mai tensionate. Când lucrurile pas să se fi liniștit, căci Tipătescu acceptă candidatura lui Cațavencu, sosește ordin de la București să fie ales Agamemnon Dandanache. În actul al treilea are loc adevărata lovitură de teatru: în locul lui Cațavencu este numit trimisul "centrului", fapt care amplifică tensiunea dintre cele două tabere. În deznodământ, toate conflictele dispar ca prin minune, toți se bucură de "un regim curat consituțional".
       Nu în ultimul rând, personajele piesei se înscriu în diferite tipologii comice: Tipătescu este tipul junelui-prim, Zoe - tipul cochetei și al adulterinei, Trahanache - înșelatul, încornoratul, Pristanda - amorezului, slugarnicului, iar Cațavencu - tipul demagului.
       În conflictele create un rol de bază îl are Zoe Trshanache, singurul personaj feminin. Aceasta reprezintă tipul de femeie ambițioasă, cu o personalitate puternică, dominându-i pe cei din jur. Prin relația ei cu Ștefan Tipătescu, scriitorul satirizează viciile familiei din societatea timpului său.
       Prefăcătoria, teatralitatea sunt trăsăturile dominante ale lui Zoe, evidențiate foarte bine în relația cu amantul ei: Pentru a-l convinge să-l accepte pe Cațavencu, plânge, pare "zdrobită", "nenorocită", iar când vede că nu ți-a atins scopul, devine energică si hotărâtă: "Am să lupt ți cu tine, om ingrat și fără inimă". De un realism dezarmant, îl surprinde și pe Tipătescu și manifestă un comportament condiționat în orice împrejurare. Nu numai că îi propune lui Cațavencu un schimb ("scapă-mă să te scap"), dar condiționează și iubirea lui Tipătescu ("te iubesc, dar scapă-mă"). Zoe luptă să păstreze aparețele, vrea să pară o femeie onorabilă care trăiește în umbra soțului, însă este roasă de ambiții politice și e capabilă de adulter.
       În opinia mea, opera "O scrisoare pierdută" oferă imaginea unei lumi de carnaval, ridicolă, o lume a orgoliilor nejustificate. Personajele întruchipează minciuna, demagogia, șantajul, parvenitismul, într-o  lume bazată pe "enteres". Viziunea despre lume a scriitorului este una realistă și critică, iar categoria comicului este folosită ca un mijloc de a atrage atenția asupra defectelor umane. Situațiile și pesonajele sunt adevărate expresii ale formelor fără fond, tipologii reprezentative pentru o societate pe care Maiorescu o caracterizează prin "neadevăr".
       În concluzie, piesa "O scrisoare pierdută" prezintă trăsăturile definitorii ale comediei și ilustrează viziunea realist-critică a societății contemporane.